Un articol din „Lumea Catholica”, aprilie 2010Sursa: This Rock, ianuarie-februarie 2010
Autor: Matthew E. Bunson
Traducere: Radu Capan
Cardinalul Jozsef Mindszenty
La 18 februarie 1946, un număr de 32 de Episcopi şi Arhiepiscopi din lumea întreagă s-au reunit la Roma pentru a primi de la Papa Pius al XII-lea însemnele purpurii, simbol al ridicării lor la statutul de membri ai Colegiului Cardinalilor. A fost prima ceremonie de acest fel după cel de-al doilea război mondial, iar Papa Pius al XII-lea a făcut atunci şi mai internaţional Colegiul Cardinalilor, numind prelaţi din Brazilia, Liban, Australia, SUA, Cuba, Mozambic şi China. În timp ce îi dădea însemnele de Cardinal unuia dintre noii membri i-a spus: “Dintre cei 32, tu vei fi primul care vei suferi martiriul simbolizat de această culoare roşie”. Cuvintele i-au fost profetice, după cum avea să se dovedească în scurt timp: Cardinalul Jozsef Mindszenty, Arhiepiscop de Esztergom, Ungaria, a fost arestat şi torturat, devenind un simbol al martiriului catolic.
Un păstor între două războaie
Jozsef Pehm s-a născut în Mindszent, pe atunci în Austro-Ungaria, astăzi în Ungaria, la 29 martie 1892, fiul unor ţărani catolici practicanţi. Mai apoi şi-a schimbat numele de familie, cu sonoritate germană, în Mindszenty, în onoarea locului său de baştină. A răspuns chemării la preoţie, fiind hirotonit în 1915, în mijlocul primului război mondial. După grozăvia războiului şi dezintegrarea Imperiului Austro-Ungar, în 1919, Ungaria a devenit pentru scurtă vreme Republica Sovietică Ungaria, sub conducerea lui Bela Kun.
Când regimul comunist de scurtă durată a propus preluarea agriculturii de către stat, dorind acelaşi lucru apoi cu şcolile catolice, Mindszenty a luat public poziţie. Comuniştii au răspuns arestându-l pe tânărul preot. A fost eliberat atunci când Kun a pierdut puterea, în august 1919, dar nu a fost ultima experienţă de închisoare a lui Mindszenty. În 1941, liderii Ungariei, în înţelegere cu Hitler, au trimis mii de tineri unguri să moară în Rusia pentru cauza nazistă. Nu a fost suficient pentru nazişti, care suspectau că ungurii caută să negocieze o pace separată cu Aliaţii. Germania a lansat atunci Operaţiunea Margareta, de ocupare a Ungariei, în martie 1944. Maşina de teroare nazistă a invadat atunci ţara.
Cu doar 15 zile înainte, pr. Mindszenty a fost numit Episcop de Veszprem. A fost consacrat chiar în contextul ocupării naziste a Ungariei, petrecându-şi următoarele luni încurajându-şi turma şi asistând cât mai mulţi dintre evrei, ca să scape de arestare şi de deportare. Munca sa de salvare a evreilor şi de încurajare a rezistenţei a atras în curând atenţia Sicherheitsdienst – serviciul secret nazist – precum şi a Gestapoului. A fost închis la 27 noiembrie 1944, iar la 20 aprilie 1945 a fost eliberat odată cu căderea regimului pro-nazist. Deja Mindszenty era erou naţional, atât pentru catolici cât şi pentru protestanţi, onorat în special pentru ajutorul dat evreilor.
Ca recunoaştere a aptitudinilor şi curajului său, Papa Pius al XII-lea l-a numit la 2 octombrie 1945 Arhiepiscop de Esztergom. Cu această numire, Mindszenty a devenit primatul Ungariei şi astfel un simbol al Bisericii în faţa naţiunii. Papa Pius nu a mai aşteptat mult, şi în anul următor l-a creat Cardinal, cu acea ocazie “profeţind” vremuri întunecate pentru Ungaria. Armata Roşie sovietică a ocupat Ungaria, câştigând Budapesta după violenta bătălie din aprilie 1945. Ocupaţia sovietică a durat doi ani, timp în care, în noiembrie 1945, au fost organizate alegeri libere. Dar ocupanţii ruşi au refuzat să permită formarea noului guvern. Comuniştii au început să exercite presiuni, iar miliţia secretă, nou formată, a început, cu ajutorul sovieticilor, arestarea şi exterminarea întregii opoziţii. Ultimii lideri democratici au fost trimişi în exil sau deportaţi în Siberia. În 1948, Ungaria intra astfel sub deplinul control al comuniştilor.
Pentru Dumnezeu şi pentru Ungaria
Dictatorii au înţeles cu claritate că Biserica era un obstacol uriaş în calea programului lor. De aceea s-au ocupat într-o primă etapă de confiscarea celei mai mari părţi a pământurilor Bisericii, în special a celor agrare. Apoi au preluat toate cele aproape 5.000 de şcoli catolice şi au pus acolo ca profesori marxişti înflăcăraţi. Catolicii care au protestat împotriva schimbărilor au fost arestaţi sub acuzaţia de a fi contra-revoluţionari şi a se fi angajat în conspiraţii împotriva guvernului. Erau preocupaţi în mod special, desigur, de liderul catolicilor maghiari, Cardinalul Mindszenty.
Cardinalul Mindszenty a protestat. A vizitat fiecare oraş şi fiecare sat şi i-a îndemnat pe maghiari să se împotrivească paşnic noilor legi, să respingă minciunile guvernului, şi să fie fermi în a refuza să cedeze pământurile şi şcolile aparţinând Bisericii. În noiembrie 1948, a dat ceea ce s-a dovedit a fi ultima lui scrisoare pastorală. Deşi interzisă, ea a devenit publică fiind transmisă pe calea undelor de Vocea Americii. Cardinalul a declarat: “Lupt pentru Dumnezeu, pentru Biserică şi pentru Ungaria… În comparaţie cu suferinţele poporului meu, propria mea soartă nu are importanţă. Nu îi acuz pe acuzatorii mei… Mă rog pentru cei care, după cuvintele Domnului, ‘nu ştiu ce fac’. Îi iert din adâncul inimii mele.”
La 26 decembrie 1948 – în sărbătoarea Sf. Ştefan – reşedinţa Cardinalului a fost înconjurată de securişti şi Mindszenty a fost arestat în faţa mamei sale în etate şi a ajutoarelor sale loiale. În timp ce era luat, el le-a spus acestora să nu creadă zvonurilor că ar fi demisionat sau trădat. A fost dus în închisoarea miliţiei de pe strada Andrassy, aceeaşi clădire folosită de Gestapo în timpul războiului. Lipsit de breviar, de rozariu, de mediul religios, el şi-a petrecut următoarele 16 zile în torturi şi interogări.
În februarie 1949, a început ruşinosul proces al Cardinalului Mindszenty. La proces a fost îmbrăcat în haine de clovn, batjocorit, acuzat de nu mai puţin de 40 de crime, printre care trădare, conspiraţie împotriva regimului comunist şi că ar fi fost duşman al poporului. Nu a surprins pe nimeni că Mindszenty a fost găsit vinovat. Deşi astfel de crime de regulă erau pedepsite prin spânzurare, el a primit închisoare pe viaţă, deoarece comuniştii nu doreau să facă din el un martir pentru poporul maghiar. Condamnarea lui a provocat însă proteste internaţionale. Atât Winston Churchill cât şi preşedintele Harry Truman s-au exprimat cu vehemenţă împotriva deciziei tribunalului maghiar.
Lumea priveşte
În septembrie 1949 a fost transferat la o închisoare din Budapesta, unde a fost ţinut singur într-o celulă timp de patru ani. Mindszenty îşi amintea mai târziu că în celula sa mică
“era o saltea de paie pe care să dorm, o masă, un taburet, o găleată pentru nevoile personale şi alta pentru apă. [...] Nu am primit nici o scrisoare, nici un ziar, singurele mele cărţi fiind breviarul şi Biblia. [...] În fiecare zi spuneam Rozariul de şase ori. În cea mai mare din timp mă rugam” (Time Magazine, “The Mindszenty Story”, 17 decembrie 1956).Sănătatea lui Mindszenty s-a deteriorat în mod grav, medicul închisorii avertizând că dacă nu va fi transferat în condiţii mai bune, va muri în timp ce ochii lumii sunt aţintiţi asupra lui. Guvernul s-a mai potolit. La 16 iulie 1955, Mindszenty a fost dus la Castelul Puspokszentlaszlo, în sudul Ungariei, reşedinţa de vară a Episcopilor de Pecs. Mindszenty a văzut soarele, copacii şi florile pentru prima oară din 1949. Şi-a refăcut parţial condiţia fizică, iar după câteva luni a fost transferat în Castelul Felsopeteny, din nord. Între timp comuniştii ungari aveau alte probleme. În octombrie 1956, a izbucnit o revoluţie spontană împotriva lor şi a sovieticilor. Revoluţia studenţească din Budapesta a fost susţinută de proteste din întreaga lume. Regimul comunist a căzut, închisorile au fost golite, iar noul guvern a promis alegeri libere.
Printre prizonierii eliberaţi s-a aflat şi Cardinalul Mindszenty. El s-a întors la Budapesta, în vechea sa casă din strada Uri. În următoarele zile a vorbit la radio, făcând apel la moderaţie în tratarea comuniştilor şi îndemnându-i pe unguri să nu caute răzbunare. Bucuria naţiunii a fost scurtă. La 4 noiembrie 1956, guvernul sovietic a trimis Armata Roşie în Ungaria. Premierul maghiar Imre Nagy a adresat cereri de ajutor Occidentului şi l-a sfătuit pe Mindszenty să se refugieze la ambasada americană. Mindszenty şi-a luat reverenda şi s-a îndreptat pe jos spre ambasadă. Pe drum l-a văzut pe Janos Kadar, marioneta sovieticilor, arestând mii de unguri; mulţi au fost deportaţi în Uniunea Sovietică; unii au murit în lagărele de muncă din Siberia. Aproximativ 200.000 de maghiari au părăsit ţara cât au mai putut. Noul regim i-a garantat lui Mindszenty plecarea în Austria, dar acesta a refuzat. Simpla prezenţă a acestui erou naţional era un simbol de speranţă pentru catolicii maghiari – şi o mare ruşine pentru guvernul maghiar.
Avocat în exil
La sfârşitul anilor 1960, situaţia internațională se schimbase. Atât Vaticanul cât şi diplomaţia americană au adoptat abordări diferite faţă de Uniunea Sovietică. Vaticanul îl percepea tot mai mult pe Cardinal ca un obstacol în calea noii strategii de politică externă şi a eforturilor de reapropiere de blocul sovietic, ce ar fi permis detensionarea relaţiilor şi înfiinţarea de noi Dieceze în Ungaria. Cum guvernul american nu mai dorea să îl păstreze în ambasadă, Papa Paul al VI-lea i-a cerut lui Mindszenty să părăsească Ungaria. El a plecat din ţara sa natală la 29 septembrie 1971, stabilindu-se în Viena, Austria. În următorii ani a călătorit prin lume vorbind despre suferinţele catolicilor unguri. La 18 decembrie 1973, s-a retras oficial din funcţia de Arhiepiscop de Esztergom, ceea ce a permis continuarea normalizării relaţiilor dintre Vatican şi Ungaria. Scaunul Arhiepiscopului a rămas vacant cât timp a trăit. A murit la Viena, la 6 mai 1975, la vârsta de 83 de ani, fiind îngropat acolo. În 1991, guvernul ales în mod democratic în Ungaria i-a repatriat rămăşiţele. Acum Cardinalul este îngropat în Bazilica din Esztergom. Curajul său nu a fost niciodată uitat, rămânând un simbol pentru maghiari – şi nu numai – al faptului că ei şi Biserica vor fi liberi într-o zi.
