Sâmbătă, 30 octombrie, va fi beatificat în România Episcopul Szilárd Bogdánffy
«Frate, te-am consacrat pentru martiriu»
de Anca MĂRTINAŞ
Era 2 octombrie 1953 când episcopul de origine maghiară Szilárd Bogdánffy murea ca martir în închisoarea comunistă de la Aiud, oraş românesc al Transilvaniei, la numai 42 de ani. Nici până astăzi nu există un mormânt la care să se facă rugăciuni, deoarece morţii din închisoarea de la Aiud, ca şi din alte închisori politice ale regimului, erau înmormântaţi noaptea, în gropi comune sau în morminte fără curci şi fără vreo referinţă la identitatea lor. În oraş există un cimitir cu un nume înspăimântător – „Râpa robilor” – unde se înalţă un monument numit „Golgota Aiudului”, reprezentând o cruce imensă sprijinită de alte cruci, simbol al suferinţelor de nedescris pătimite de cei care au acceptat să poarte crucea martiriului pe umerii lor.
Această istorie de durere şi de credinţă va fi retrăită sâmbătă dimineaţă, 30 octombrie, în Catedrala din Oradea Mare, în România, unde Episcopul Bogdánffy va fi proclamat fericit. Ritul de beatificare va fi prezidat de Arhiepiscopul Angelo Amato, Prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, care îl va reprezenta pe Papa Benedict al XVI-lea, iar Sfânta Liturghie, la care vor participa prelaţi români, unguri, sârbi, ucraineni şi austrieci, va fi celebrată de Cardinalul Péter Erdö, Arhiepiscop de Esztergom-Budapesta şi Primat al Ungariei.
Născut la 21 februarie 1911 la Crna Bara, teritoriu care astăzi aparţine Serbiei, Szilárd Bogdánffy a trăit mai întâi la Timişoara, în România, unde a făcut o parte din studii, pe care le-a continuat apoi în Ungaria, la Budapesta. Evaluările profesorilor lui scoteau în evidenţă îndeosebi „zelul şi modestia lui, viaţa sa spirituală puternică şi profundul interes faţă de Biblie”. Hirotonit preot la Oradea, în 1934, s-a implicat imediat într-o rodnică activitate didactică în diferite şcoli din oraş, fără să neglijeze vreodată îngrijirea pastorală a sufletelor, îndeosebi ca îndrumător spiritual şi confesor. Profunzimea sfaturilor sale era exemplară în amintirea credincioşilor, a elevilor şi a confraţilor preoţi care, în ciuda cortinei groazei care impunea tăcerea asupra martirilor Bisericii în timpul comunismului, aminteau fără încetare sfaturile lui înţelepte şi sfinţenia lui.
A dat dovadă foarte curând de un real talent pedagogic îmbinat cu un profund simţ al răspunderii, calităţi care s-au dovedit indispensabile în vremurile grele de război, cu bombardamente, foamete, sărăcie, legi rasiste. Chiar dacă nu s-a implicat niciodată în mod activ în viaţa politică, a ştiut să ia decizii curajoase împreună cu alţi profesori de la Institutul teologic romano-catolic din Oradea, aşa cum a fost gestul de a oferi cu generozitate adăpost elevilor evrei care au fost salvaţi datorită inserării lor printre studenţii teologi.
După infernul războiului a urmat coşmarul regimului ateu, cu propaganda împotriva Bisericii şi a slujitorilor ei, cu închiderea seminarelor teologice şi a şcolilor catolice şi suprimarea tuturor institutelor de viaţă consacrată. Era începutul unui regim care avea să stăpânească în România mai bine de patruzeci de ani şi care a deschis larg drumul spre martiriu al Bisericii.
În acea perioadă János Scheffler, Episcop de Satu Mare şi Administrator Apostolic de Oradea Mare, a simţit nevoia de a avea alături de el o personalitate puternică, fără umbre şi ezitări, pentru a face faţă dificultăţilor şi riscurilor vremii. A decis astfel să-l numească pe Bogdánffy secretar-director al aulei episcopale din Oradea Mare şi consilier episcopal de Satu Mare şi Oradea. Era la 16 aprilie 1947. Un an mai târziu, conform dispoziţiilor papale, Episcopul Scheffler l-a numit pe Bogdánffy ordinariul secret al diecezei pentru a asigura conducerea pastorală în cazul în care ar fi fost împiedicat să-şi exercite mandatul episcopal din pricina deportării sau a arestării. În mare taină, la 14 aprilie 1949, Szilárd Bogdánffy a fost consacrat episcop de către nunţiul apostolic de atunci Gerald Patrick O'Hara, în capela Nunţiaturii Apostolice din Bucureşti.
Din păcate, autorităţile comuniste au aflat de consacrarea episcopală a lui Bogdánffy şi i-au propus acestuia să devină un colaborator al lor pentru a înfiinţa o Biserică catolică naţională separată de Roma. Dar tânărul episcop, care avea pe atunci numai 38 de ani, nu a cedat şi, pe deplin conştient de riscul de a-şi pierde viaţa, a ales „să nu fugă niciodată, temător, din faţa lupilor”.
A fost arestat la Oradea la 3 septembrie 1949 şi închis în închisoarea securităţii din oraş, unde va rămâne până la sfârşitul anului 1951. Va fi transferat apoi în alte închisori, ale căror nume, legate de localităţile unde se aflau, le dau şi acum fiori românilor atunci când le amintesc: Jilava, Sighet, Capul Midia, Aiud. Închisoare după închisoare, torturi după torturi, suferinţele atroce i-au slăbit sănătatea. Condamnarea definitivă a sosit la începutul anului 1953, la Oradea, dinaintea unui tribunal militar: 12 ani de muncă forţată. Sănătatea sa precară l-a condus curând la moarte, survenită la 2 octombrie 1953.
Astfel, doctorul în teologie, preotul care i-a însoţit de multe ori pe credincioşi cu rugăciunile sale şi care i-a îndrumat cu sfaturile sale spirituale, profesorul care împărtăşise prin cuvintele sale darul ştiinţei, poliglotul care ştia să comunice cu uşurinţă în diferite limbi, s-a stins în singurătatea unei celule de la închisoarea din Aiud, fără un cuvânt de mângâiere.
Episcopul greco-catolic de Lugoj, Ioan Ploscaru, a dat mărturie despre el în memoriile sale din închisoare, descriindu-l drept un om blând şi modest, şi povesteşte că pentru disponibilitatea sa în a-i ajuta cu generozitate pe ceilalţi, Bogdánffy a fost torturat şi izolat într-o celulă fără ferestre, atât de strâmtă încât îi era imposibil deţinutului să se întindă ca să se culce. Szilárd Bogdánffy nu a putut să vorbească niciodată despre suferinţele sale. Singurele rânduri autobiografice pe care le avem în acest sens sunt: „Oasele de la picioare mi-au fost dislocate, căci am primit 72 de lovituri la tălpi”.
Se povesteşte că după consacrarea lui episcopală, Episcopul Gerald Patrick O'Hara i-ar fi spus: „Frate Szilard, te-am consacrat pentru martiriu”. Împreună cu alţi confraţi întru episcopat şi preoţie, şi-a dat viaţa pentru Cristos, în deplină fidelitate faţă de Biserică şi faţă de Papa.
Pentru Biserica Catolică din România este un mare eveniment, deoarece Szilárd Bogdánffy este primul care este beatificat, dintr-o serie de episcopi şi preoţi martiri, victime ale regimului totalitar. Actualul episcop de Oradea Mare, László Böcskei, şi-a manifestat marea bucurie pentru această apropiată beatificare, la care i-a invitat pe toţi credincioşii, fără distincţie de etnie sau confesiune religioasă. În plus, şi-a exprimat speranţa că beatificarea lui Bogdánffy va fi „o ocazie pentru a ne manifesta credinţa şi un izvor de armonie şi de fraternitate pentru locuitorii din întreaga regiune”.
Această istorie de durere şi de credinţă va fi retrăită sâmbătă dimineaţă, 30 octombrie, în Catedrala din Oradea Mare, în România, unde Episcopul Bogdánffy va fi proclamat fericit. Ritul de beatificare va fi prezidat de Arhiepiscopul Angelo Amato, Prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, care îl va reprezenta pe Papa Benedict al XVI-lea, iar Sfânta Liturghie, la care vor participa prelaţi români, unguri, sârbi, ucraineni şi austrieci, va fi celebrată de Cardinalul Péter Erdö, Arhiepiscop de Esztergom-Budapesta şi Primat al Ungariei.
Născut la 21 februarie 1911 la Crna Bara, teritoriu care astăzi aparţine Serbiei, Szilárd Bogdánffy a trăit mai întâi la Timişoara, în România, unde a făcut o parte din studii, pe care le-a continuat apoi în Ungaria, la Budapesta. Evaluările profesorilor lui scoteau în evidenţă îndeosebi „zelul şi modestia lui, viaţa sa spirituală puternică şi profundul interes faţă de Biblie”. Hirotonit preot la Oradea, în 1934, s-a implicat imediat într-o rodnică activitate didactică în diferite şcoli din oraş, fără să neglijeze vreodată îngrijirea pastorală a sufletelor, îndeosebi ca îndrumător spiritual şi confesor. Profunzimea sfaturilor sale era exemplară în amintirea credincioşilor, a elevilor şi a confraţilor preoţi care, în ciuda cortinei groazei care impunea tăcerea asupra martirilor Bisericii în timpul comunismului, aminteau fără încetare sfaturile lui înţelepte şi sfinţenia lui.
A dat dovadă foarte curând de un real talent pedagogic îmbinat cu un profund simţ al răspunderii, calităţi care s-au dovedit indispensabile în vremurile grele de război, cu bombardamente, foamete, sărăcie, legi rasiste. Chiar dacă nu s-a implicat niciodată în mod activ în viaţa politică, a ştiut să ia decizii curajoase împreună cu alţi profesori de la Institutul teologic romano-catolic din Oradea, aşa cum a fost gestul de a oferi cu generozitate adăpost elevilor evrei care au fost salvaţi datorită inserării lor printre studenţii teologi.
După infernul războiului a urmat coşmarul regimului ateu, cu propaganda împotriva Bisericii şi a slujitorilor ei, cu închiderea seminarelor teologice şi a şcolilor catolice şi suprimarea tuturor institutelor de viaţă consacrată. Era începutul unui regim care avea să stăpânească în România mai bine de patruzeci de ani şi care a deschis larg drumul spre martiriu al Bisericii.
În acea perioadă János Scheffler, Episcop de Satu Mare şi Administrator Apostolic de Oradea Mare, a simţit nevoia de a avea alături de el o personalitate puternică, fără umbre şi ezitări, pentru a face faţă dificultăţilor şi riscurilor vremii. A decis astfel să-l numească pe Bogdánffy secretar-director al aulei episcopale din Oradea Mare şi consilier episcopal de Satu Mare şi Oradea. Era la 16 aprilie 1947. Un an mai târziu, conform dispoziţiilor papale, Episcopul Scheffler l-a numit pe Bogdánffy ordinariul secret al diecezei pentru a asigura conducerea pastorală în cazul în care ar fi fost împiedicat să-şi exercite mandatul episcopal din pricina deportării sau a arestării. În mare taină, la 14 aprilie 1949, Szilárd Bogdánffy a fost consacrat episcop de către nunţiul apostolic de atunci Gerald Patrick O'Hara, în capela Nunţiaturii Apostolice din Bucureşti.
Din păcate, autorităţile comuniste au aflat de consacrarea episcopală a lui Bogdánffy şi i-au propus acestuia să devină un colaborator al lor pentru a înfiinţa o Biserică catolică naţională separată de Roma. Dar tânărul episcop, care avea pe atunci numai 38 de ani, nu a cedat şi, pe deplin conştient de riscul de a-şi pierde viaţa, a ales „să nu fugă niciodată, temător, din faţa lupilor”.
A fost arestat la Oradea la 3 septembrie 1949 şi închis în închisoarea securităţii din oraş, unde va rămâne până la sfârşitul anului 1951. Va fi transferat apoi în alte închisori, ale căror nume, legate de localităţile unde se aflau, le dau şi acum fiori românilor atunci când le amintesc: Jilava, Sighet, Capul Midia, Aiud. Închisoare după închisoare, torturi după torturi, suferinţele atroce i-au slăbit sănătatea. Condamnarea definitivă a sosit la începutul anului 1953, la Oradea, dinaintea unui tribunal militar: 12 ani de muncă forţată. Sănătatea sa precară l-a condus curând la moarte, survenită la 2 octombrie 1953.
Astfel, doctorul în teologie, preotul care i-a însoţit de multe ori pe credincioşi cu rugăciunile sale şi care i-a îndrumat cu sfaturile sale spirituale, profesorul care împărtăşise prin cuvintele sale darul ştiinţei, poliglotul care ştia să comunice cu uşurinţă în diferite limbi, s-a stins în singurătatea unei celule de la închisoarea din Aiud, fără un cuvânt de mângâiere.
Episcopul greco-catolic de Lugoj, Ioan Ploscaru, a dat mărturie despre el în memoriile sale din închisoare, descriindu-l drept un om blând şi modest, şi povesteşte că pentru disponibilitatea sa în a-i ajuta cu generozitate pe ceilalţi, Bogdánffy a fost torturat şi izolat într-o celulă fără ferestre, atât de strâmtă încât îi era imposibil deţinutului să se întindă ca să se culce. Szilárd Bogdánffy nu a putut să vorbească niciodată despre suferinţele sale. Singurele rânduri autobiografice pe care le avem în acest sens sunt: „Oasele de la picioare mi-au fost dislocate, căci am primit 72 de lovituri la tălpi”.
Se povesteşte că după consacrarea lui episcopală, Episcopul Gerald Patrick O'Hara i-ar fi spus: „Frate Szilard, te-am consacrat pentru martiriu”. Împreună cu alţi confraţi întru episcopat şi preoţie, şi-a dat viaţa pentru Cristos, în deplină fidelitate faţă de Biserică şi faţă de Papa.
Pentru Biserica Catolică din România este un mare eveniment, deoarece Szilárd Bogdánffy este primul care este beatificat, dintr-o serie de episcopi şi preoţi martiri, victime ale regimului totalitar. Actualul episcop de Oradea Mare, László Böcskei, şi-a manifestat marea bucurie pentru această apropiată beatificare, la care i-a invitat pe toţi credincioşii, fără distincţie de etnie sau confesiune religioasă. În plus, şi-a exprimat speranţa că beatificarea lui Bogdánffy va fi „o ocazie pentru a ne manifesta credinţa şi un izvor de armonie şi de fraternitate pentru locuitorii din întreaga regiune”.
(Articol apărut în L'Osservatore Romano din 29 octombrie 2010; traducere de Cristina Grigore)
