Rugăciunea şi Preoţia lui Vladimir Ghika

Preoţia se primeşte prin rugăciune.

Vorbind despre momentul hirotonirii principelui Vladimir Ghika, biografii, unii dintre ei fiind confidenţi intimi ai săi, vorbesc despre dorinţa acestuia de a deveni preot. Întreaga lui viaţa fusese o continua maturizare a unei vocaţii speciale. Tânăr fiind, a fost sfătuit să-şi trăiască credinţa ca laic, întru-cât în lume era mare nevoie de o mărturie ca a lui, iar lumea în care el avea acces cu atât mai mult. Însă chemarea la preoţia ministerială a fost un glas constant în inima lui, un glas ce se auzea doar în rugăciunea lui privată. Putem fi convinşi că Vladimir se ruga intens ca să poată discerne vocaţia sa la preoţie.

Însă nu era singurul care se ruga. Aceeaşi biografi vorbesc de influenţa pe care a avut-o o soră de clauzură. Aceasta i-ar fi spus: “O singură liturghie pe care aţi celebra-o ar fi infinit mai preţioasă pentru suflete decât tot binele pe care l-aţi face acestora prin activitatea dumneavoastră”. Astfel de cuvinte, pe buzele unei persoane consacrate, sunt semnul credinţei în eficacitatea liturghiei şi al rugăciunii pentru vocaţia celor care o vor celebra. Acea persoană, şi nu numai ea, se ruga pentru preoţia lui Vladimir

Preoţia se menţine prin rugăciune.

Într-o predică Monseniorul Ghika spunea că "preoţia se reînnoieşte în fiecare zi” şi că “în preoţie, harurile nu se primesc toate deodată, … ci se acordă de-a lungul zilelor, după nevoi. De aici decurge necesitatea … de a le cere zilnic”. Cerea harurilor este rugăciune, iar cei care l-au cunoscut, cum ar fi călugării benedictini cu care locuia la Paris, au dat mărturie că părintele Vladimir petrecea ore întregi în tăcere în faţa Sfântului Sacrament.

Chiar dacă ne referim la trăirea preoţiei în apostolat, îl putem vedea pe preotul Vladimir Ghika la Villejuif care atrage pe cei care erau departe de Dumnezeu, ca şi Parohul de Ars, datorită dedicării în rugăciune. La fel făcea la Bucureşti, în apartamentul fratelui său de pe Bulevardul Dacia, sau în spitalul surorilor de caritate şi, în ultimă instanţă, în celulele închisorilor unde a fost obligat să-şi petreacă ultimii ani de viaţă.

Preoţia se vindecă prin rugăciune.

Dumnezeu a făcut ca slujirea lui de preot să se desfăşoare şi printre cazurile foarte dificile, şi doar El cunoaşte numărul convertirilor realizate prin Mons. Ghika. De multe ori Domnul i-a trimis preoţi căzuţi sau care abandonaseră slujirea. Martorii direcţi spun ca aceste profanări ale sacramentului preoţiei îl întristau până la lacrimi. Pe mulţi dintre aceştia i-a ajutat să înţeleagă sensul sacerdoţiului şi astfel au fost recuperaţi. Însă toate acestea nu datorită puterii de a convinge ci prin puterea rugăciunii.

Împreună cu Yvonne Estreme, Monseniorul este considerat inspiratorul fraternităţii spirituale “Virgo fidelis”. Membrii acestei fraternităţi se roagă şi oferă suferinţele pentru sfinţirea clerului. Grupului iniţial al acestei fraternităţi îi cerea deseori susţinere de rugăciune pentru preoţii cu probleme pe care îi însoţea spiritual.

Vedem aşadar că preoţia Monseniorului Ghika este profund legată de rugăciune, în origine, în menţinere şi în acţiune.